Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Domeniu: 
Economie
Inițiatori: 
Consiliul Civic Local
U.G.I.R. Cluj
Lobby pentru Cluj
Junior Chamber International România
Stare: 
Derulat
Data: 
15 Mai 2012
Locație:
Cluj/Cluj Napoca
Teme/Întrebări: 
Putem relansa economia fără susținerea IMM-urilor și fără crearea de noi locuri de muncă?

Comunicat presă-ante

Descarcă Comunicat presă-ante

Comunicat de presă

Cluj-Napoca, 15 mai 2012                                                                 

Pentru publicare imediată

 

MASĂ ROTUNDĂ PE TEMA

"Putem relansa economia fără susținerea IMM-urilor și fără crearea de noi locuri de muncă?

Coaliția 52 organizează marți, 15 mai 2012, ora 18.00, la sediul Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean, Piaţa Ştefan cel Mare Nr. 4, sala 18, o masă rotundă la care vor participa candidaţii la alegerile locale din 2012, reprezentanți ai mass-media locale și reprezentanții Coaliției 52 de la nivel local. Masa rotundă face parte dintr-un ciclu de evenimente care au drept scop stimularea unor dezbateri electorale reale și de conținut, în jurul problemelor de interes major pentru comunitatea locală.

Conform raportului sinteză realizat în urma desfășurării audierii publice pe tema „Putem relansa economia fără susținerea IMM-urilor și fără crearea de noi locuri de muncă?", organizată de către grupul de inițiativă Lobby pentru Cluj, printre soluțiile propuse de membrii comunității clujene pentru relansarea economiei s-au regăsit susţinerea companiilor româneşti (în special IMM-uri) prin creşterea majoră a fondurilor alocate schemei de MINIMIS, creşterea veniturilor din salarii prin ocuparea forţei de muncă în sectoarele productive și susţinerea investiţiilor private din profiturile reinvestite şi fonduri europene.

Candidații la alegerile locale din anul 2012 vor fi invitați să își prezinte public propriile soluții la problemele de interes local, anunțate de către reprezentanții Coaliției 52, și să răspundă întrebărilor formulate de către un grup de jurnaliști, ce vor forma panelul media al mesei rotunde C52.

La eveniment vor participa candidați la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, Dalia Fodor (Partidul Poporului – Legea Cojocaru) și Emil Culda ( Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), cât și candidați la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, Andras Mate (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) și Viorel Mândruț (Partidul Poporului – Legea Cojocaru).

Reprezentanții de la nivel local ai Coaliției 52, care vor media discuțiile din cadrul mesei rotunde, sunt: Iosif Pop – președinte Consiliul Civic Local, Florin Șomodi – membru U.G.I.R. Cluj, Mircea Lazea – membru Lobby pentru Cluj și Ioana Sfârlea – reprezentantă Junior Chamber International România.

Grupul jurnaliștilor invitați să participe la discuțiile din cadrul meselor rotunde este alcătuit din: Sorin Călin, Florin Danciu, Romeo Couți, Maria Sângeorzan, Claudiu Pădurean, Raul Chiș și Sabin Gherman.

Sinteza și concluziile mesei rotunde C52, privind soluțiile propuse în cadrul evenimentului, vor fi prezentate în cadrul unei conferințe de presă, ce va fi anunțată ulterior.

Mai multe informaţii despre evenimentele Coaliției 52 de la nivel local se găsesc pe http://www.lobbypentrucluj.ro/

***

Coaliția 52 a apărut ca o nevoie urgentă de încurajare a dialogului dintre societatea civilă și autoritățile publice și de îmbunătățire a cadrului legal existent, fiind formată din cetățeni și asociații legal constituite, care cunosc și au exersat aplicarea Legii 52 privind transparența decizională în administrația publică din România. Misiunea Coaliției 52 este de a apăra, promova și stimula dialogul civic prin utilizarea intensivă, corectă, onestă și aplicată a Legii 52.

 

 

Pentru mai multe detalii sau informaţii vă rugăm contactați:

Iulia Dudaș

Coordonator Relaţii Publice eveniment

0754.672.750

lobbypentrucluj@gmail.com

http://www.lobbypentrucluj.ro/

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.